Marcel Pușcaș, fostul coleg al legendarului portar de la Steaua București, a împărtășit amintirile cele mai dragi pe care le poartă în suflet după decesul lui Helmut Duckadam.
Fostul coleg al marelui sportiv trecut în neființă povestește, într-o scurtă declarație pentru Gândul, momentele-cheie pe care le-a petrecut alături de Helmut Duckadam.
Legendarul Helmut Duckadam s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Fostul portar al Stelei a murit noaptea trecută, în jurul orei 02:00, la Spitalul Militar.
„Ne- am cunoscut în tinerețe, prin 1980 când el juca la UTA și eu la FC Bihor.
După vreo 2 ani ambii am ajuns la Steaua.
Am jucat impreună, am fost colegi și apoi am devenit prieteni.
O amintire frumoasă haioasă și eficientă a fost la un meci important pentru clasament disputat la Petroșani.
Am fost conduși cu 1-0.
La acest scor am comis primul penalty din viața mea.
Eram bulversat, miza fiind câștigarea titlului national.
L-am rugat timp de un minut,chiar implorat să apere.
Credeam că e in stare.
Îi promisesem o ladă de bere.
Ce-a făcut?
A apărat penaltyul.
Am câștigat acea partidă cu 3-2 netezindu- ne drumul spre un prim titlu după o secetă de șapte ani.
Momentul a fost extrem de important.
Bineînțeles că am dat berea.
Helmut a fost un excelent coleg și prieten.
A fost generos și jovial.
Un om demn și extrem de corect.
Sufăr și plâng.
M-am luat prin surprindere decesul.
Am apucat sa vorbim saptamâna trecută.
Chiar am râs.
Din păcate asta e viața.
Știm când ne naștem, nu știm când murim.
După el va rămâne gloria fotbalului românesc, o familie frumoasă, copii frumoși și amintiri plăcute.
Dar peste toate va dăinui OMUL, HELMUT DUCKADAM!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!”
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani, în noaptea de duminică spre luni, 1 spre 2 decembrie 2024. Potrivit datelor, legenda fotbalului românesc se afla în spital. În cursul serii de sâmbătă, fostul portar al Stelei a ajuns la Spitalul Militar, fiind adus de la Spitalul Universitar.
Citiți și: